Home Noutăţi Proiect legislativ ce vizează reducerea decalajelor economice dintre regiuni și a ratei șomajului

Proiect legislativ ce vizează reducerea decalajelor economice dintre regiuni și a ratei șomajului

Recent a fost emis un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă.

Potrivit notei de fundamentare, modificările propuse urmăresc asigurarea respectării noilor dispoziții prevăzute de legislația europeană, acesta fiind, de altfel, și singurul efect pe care aceste noi prevederi l-ar avea asupra IMM-urilor.

Din punctul de vedere al impactului macroeconomic, aplicarea acestei scheme urmărește stimularea creșterii economice prin realizarea de investiții și crearea de noi locuri de muncă și are efect multiplicator în ceea ce privește dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalații și utilaje, a prestatorilor de servicii etc., se mai precizează în nota de fundamentare ce însoțește proiect de act normativ.

De asemenea, se urmărește sprijinirea tuturor întreprinderilor care realizează investiții și creează locuri de muncă, participând astfel activ la reducerea decalajelor economice dintre regiuni și la scăderea ratei șomajului la nivel național.

Proiectul de act normativ se află în dezbatere publică și poate fi consultat pe site-ul CECCAR, împreună cu nota de fundamentare.

 

Joomla! is Free Software released under the GNU/GPL License.