Home Comunicari

Comunicari


Buletin de Actualitate Internationala 4 mai 2015

Federația Experților Contabili Europeni (FEE) a organizat, în data de 29 aprilie 2015, Ziua Fiscalității, având ca temă centrală viitorul politicilor fiscale și ca subtemă rolul celor care întocmesc politicile fiscale, a administrațiilor și al contribuabililor. Reprezentantul CECCAR la FEE pe probleme de fiscalitate a fost prezent la Bruxelles pentru acest eveniment.

Startul Conferinței a fost dat de figuri-cheie din domeniul contabil și fiscal (președintele FEE, Directorul Centrului pentru politici fiscale și administrație al OECD, Comisarul adjunct pentru Subvenții de stat și competiție din cadrul Comisiei Europene) care au dat tonul discuțiilor ce au urmat.

 

 
Buletin de Actualitate Internationala 29 aprilie 2015

Forumul Strategic al Profesiei Contabile 2015, Atena – 23 aprilie 2015

În data de 23 aprilie a.c., Institutul Contabililor Autorizați eleni (SOEL) a găzduit ediția 2015 a Forumului Profesiei Contabile (APSF), eveniment deja de tradiție și de marcă în calendarul internațional. În acest an, sesiunile Forumului s-au concentrat pe identificarea modalităților în care organismele profesionale pot coopera pentru a-și asigura dezvoltarea și o mai mare relevanță pentru economiile lor naționale. La acest Forum a participat și reprezentantul profesiei contabile din România.

 
CECCAR Filiala Braşov declară nule toate parafele de lucru ale membrilor experţi contabili şi contabili autorizaţi care nu sunt inscripţionate cu „viză an 2015"

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Superior nr. 12/262 din 22 martie 2012, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – filiala Braşov declară nule toate parafele de lucru ale membrilor experţi contabili şi contabili autorizaţi care nu sunt inscripţionate cu „viză an 2015”.

 
INFORMARE

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a înfiinţat Registrul Naţional de Publicitate a Maselor Patrimoniale afectate exercitării profesiei care funcţionează potrivit art. 117 lit. g) din Regulamentul de aplicare a legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2333/C/2013. Administrarea registrului intră în atribuţiile Centrului Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale  - Infonot.

 
APEL pentru amendarea proiectului Codului de procedură fiscală

APELUL CECCAR prin care se solicită amendarea proiectului Codului de procedură fiscală aprobat de Guvern în ședința din 25.03.2015, aflat în procedură parlamentară la Senat, în sensul eliminării dispozițiilor relative la obligația experţilor contabili de a informa zilnic ANAF cu privire la operațiunile în lei sau valută, despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 Euro. descarca aici

 

 
« StartPrev12345678NextEnd »

Page 3 of 8

Joomla! is Free Software released under the GNU/GPL License.