Home Comunicari

Comunicari


Important – în atenţia membrilor

 

Vă reamintim că în conformitate cu prevederile O.G. 65/1994, art. 21 „activităţile specifice experţilor contabili / contabililor autorizaţi pot fi desfăşurate numai de persoane înscrise în Tabloul Corpului şi care au legitimaţia de membru vizată anual.” 

Neplata cotizaţiei profesionale sau/şi a celorlalte obligaţii băneşti, la termenele stabilite, în cursul unui an calendaristic, reprezintă abatere disciplinară şi se sancţionează de către Comisia de Disciplină a filialei, potrivit art. 122 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al C.E.C.C.A.R., republicat. 

De asemenea, vă reamintim că neplata cotizaţiei profesionale pe o perioadă de 1 an atrage radierea din Tabloul Corpului.

Astfel, membrii filialei care nu au achitat cotizaţiile profesionale la termenele prevăzute în reglementările Corpului, sunt invitaţi la sediul filialei până la data de 30.05.2014 pentru clarificarea situaţiei.

Vă rugăm a respecta aceste precizări pentru evitarea aplicării prevederilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al C.E.C.C.A.R., republicat, lista pesoanelor care nu au obţinut viza de exercitare a profesiei pentru anul 2014 şi a celor care nu au achitat cotizaţiile profesionale, fiind analizată în şedinţa Consiliului filialei din luna iunie 2014, pentru înaintarea acesteia la Comisia de Disciplină. 

 

 
Parafele membrilor au valabilitate anuala

 

Prin Hotararea Conferintei Nationale 12/67 din 23 martie 2012 au fost aprobate unele masuri pe linia transparentei activitatilor profesionale ale membrilor Corpului . 

Incepand cu 1 ianuarie 2013  dovada  membrilor privind inscrierea in Tabloul Corpului si exercitarii legale a profesiei se va face prin aplicarea pe toate contractele, lucrarile, rapoartele si alte documente ce intervin intre membrii CECCAR si clientii sau beneficiarii lucrarilor acestora A  PARAFEI  CU  VALABILITATE  ANUALA.

Incepand cu luna ianuarie 2013 fiecare membru care indeplineste conditiile cumulative de exercitare a profesiei, va primi odata cu viza de exercitare a profesiei (viza pe carnetul  de expert contabil sau de contabil autorizat )   si parafa de membru cu valabilitate in anul respectiv.

Pentru a intra in posesia parafei cu valabilitate pentru anul respectiv,  membrii trebuie sa depuna raportul de activitate aferent anului anterior (cu termen 31 ianuarie) si sa indeplineasca conditiile pentru exercitarea profesiei in anul urmator in conformitate cu prevederile Normelor 1500/2009.

 

 
Targul International de Carte si Muzica Brasov 20-23 martie 2014


În data de 20 martie 2014  se vor deschide porţile celei de-a unsprezecea ediţii a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică -LIBRIS, în incinta clădirii BUSINESS PARK (clădirea verde situată între benzinăria Mol şi CARREFOUR).

Şi în acest an , alături de numeroase edituri şi case de discuri din România, va fi prezentă şi Editura C.E.C.C.A.R. reprezentată de executivul filialei C.E.C.C.A.R. Braşov.

 

Publicaţiile editurii C.E.C.C.A.R. vor fi expuse la standul filialei C.E.C.C.A.R Braşov.

 

Programul de manifestări este bogat si atractiv pentru toţi iubitorii de carte şi muzică. Ataşat puteti descarca programul de manifestări (click aici).

 

Programul cu publicul este: joi – sâmbătă 10.00 – 19.00, duminică 10.00 – 17.00. Accesul publicului este gratuit.

 

Vă aşteptăm!

Director executiv,                   Presedinte,

Cornelia Deleanu                   Nicolae Bajan

 
CURS DE PREGATIRE PROFESIONALA IN LUNA MARTIE 2014

 

Standarde Internaţionale de Raportare Financiară - aplicare pentru IMM-uri 21-23 martie 2014 – Curs PNDPC-20 ore

 

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - Filiala Braşov organizează în sala de curs a filialei curs de pregătire profesională cu data de 21 martie 2014, ora 15.50. În deschidere va fi efectuată o prezentare a oportunităţilor oferite de CERTSIGN SA , cu sprijinul reprezentanţilor acestei societăţi,  membrilor C.E.C.C.A.R, oportunităţi privind achiziţionarea şi utilizarea semnăturii electronice.

 
Anunt CECCAR

   Va informam ca au fost publicate in Monitorul Oficial urmatoarele acte normative (click aici ) ;

 

  Luni , 10.06.2013 , incepand cu ora  10 - intalnire a membrilor GEJ cu beneficiarii expertizelor judiciare  in continuare , incepand cu ora 14 curs de Standard profesional nr. 35 avand-o ca lector pe colega noastra ec. Doros Alexandra- Presedinte comisia de disciplina   ;

 

   Marti , 11.06.2013 , incepand  cu ora 14 curs de Standard profesional nr. 35 ;

 

Miercuri , 12..06.2013 , incepand cu ora 12 – seminar pe tema fondurilor  nerambursabile (accesare , implementare , organizarea evidentei contabile si auditare )  ; program :

-  prezentare material Provocarile Programului Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane  – lector prof.universitar doctor Tiberiu Foris ;

- prezentare material Implementarea proiectelor- lector  Dobai Izabela- manager proiect    tematica abordata : achizitii publice , riscuri in administrarea contractelor , elementele unui contract , organizarea echipei de proiect , administrarea unui proiect , identitate vizuala  monitorizarea unui proiect , monitorizarea declaratiilor de cheltuieli , motive de monitorizare , iregularitati , managementul conflictelor ;                  

- prezentare material Mituri spulberate legate de  accesarea fondurilor nerambursabile – Ion Dumitru – manager proiect  ;

- discutii interactive despre contabilizarea si auditarea proiectelor cu colegele noastre d.na Laurentia Precup –auditor si d.na Mariana Tacea –expert contabil  . Participarea este gratuita .

- in continuare, de la ora 16 curs de Standard profesional nr.35 ;

 

  14.06.2013 , incepand cu ora 10 curs de Standard profesional nr. 35 la Fagaras – locatie Camera de Comert si Industrie ;

 

  26.06.2013 ,incepand cu ora 16 , intalnire cu membrii la sediul filialei ;

 

   28.06.2013 ,incepand cu ora 10 , la Camera de Comert si Industrie Fagaras , intalnire cu membrii filialei ;

 

  Va anuntam ca pe parcursul lunii iulie vom organiza cursuri de limba engleza aplicata dupa urmatorul  program, la sediul filialei  :

                          01.07.2013 orele 16-19

                          08.07.2013 orele  16-19

                         15.07.2013 orele  16-19

                         22.07.2013 orele  16-19

                         29.07.2013 orele 16-19

      Pretul cursului este de 250 lei de cursant si veti primi un atestat de absolvire al cursului . Inscrierile se fac la sediul filialei .     

 

  Am publicat pe siteul filialei   :                                                                              :

-  la rubrica Biblioteca publicatiile de specialitate pe care le puteti achizitiona de la filiala ;

-  la rubrica Dezvoltare profesionala: PROOGRAMUL NATIONAL DE DEZVOLTARE PROFESIONALA CONTINUA –ultima editie , suporturi de curs  ;

 

Pentru a fi la curent cu activitatea CECCAR , organizare de cursuri , seminarii si intalniri cu membrii ,  noutati legislative va rugam sa accesati zilnic pagina noastra de web www.ceccarbv.ro . Pentru a putea primi informatii rapid si promt va invitam sa va introduceti adresa de email pe site-ul nostru www.ceccarbv.ro  

CECCAR BRASOV  

 
« StartPrev12345678NextEnd »

Page 7 of 8

Joomla! is Free Software released under the GNU/GPL License.